Autoritățile austriece sunt în alertă maximă, păzind cu atenție cartierul croat din Viena.
În zilele dinaintea turneului final, prin Viena se făcea o glumă plină de sensuri. Cică la Euro 2008 trei țări joacă acasă. Acestea sunt Austria, Croația și Turcia.
În țara lui Mozart există comunități turce și croate foarte solide din punct de vedere numeric. Gluma se îngroașă în momentul în care considerăm că atât turcii, cât și croații au reputația unor suporteri cu dese ieșiri violente, ultimii chiar cu înclinații naziste. Croații au confirmat așteptările atât în sensul bun, cât și în celălalt. Au ocupat în majoritate covârșitoare stadioanele la meciurile echipei lor, iar în afara arenelor s-au înregistrat frecvente încăierări, ținute totuși într-un relativ control de avizatele forțe de ordine.
Invazie dinspre est
După calculele autorităților, croații aflați în aceste zile pe străzile unde se dispută turneul final ar putea forma o adevărată forță insurecționară, fiind în număr de peste o sută de mii, incluzând aici atât pe cei care trăiesc în Austria, cât și fanii croați care au „migrat“ special pentru turneul final. Districtul vienez numărul 16, Ottakringerstrasse, a primit în timp denumirea „Balkan street“, datorită faptului că este populat aproape exclusiv cu estici, în majoritate, croați. Gerhard Puerstl, șeful poliției vieneze, a și declarat înainte de Euro că va acorda o atenție specială acestui cartier.
"Când Croația câștigă, sărbătorim. Dacă pierde, apar problemele pentru că obișnuim să ne certăm sau chiar să ne batem cu suporterii altor naționale" – Robert Dragicevic, suporter croat
56 de mii de croați muncesc în Austria, numărul lor dublându-se pe perioada Euro